Asociația Create.Act.Enjoy

Asociația Create.Act.Enjoy

Misiunea noastră

Asociaţia Create.Act.Enjoy, înființată în anul 2013, este persoană juridică de drept privat cu scop nepatrimonial, independentă, organizată potrivit Legii nr. 246/2005 și are ca scop principal contribuirea activă la definirea culturii independente din România, prin realizarea de activități culturale, educative și de terapie prin artă. Cu peste 8 ani de experiență în domeniu, echipa Create.Act.Enjoy, formată din artiști și lucrători culturali, își construiește permanent discursul artistic bazându-se pe nevoile comunității din care face parte.


Racordată la tendințele culturale contemporane, Create.Act.Enjoy generează activități precum: terapie prin artă, intervenții socio-culturale, interpretare artistică, susținerea atelierelor creative, creație artistică (performance, instalație, spectacol), producție cinematografică și video - toate având ca scop promovarea artiștilor tineri, dezvoltarea conceptului de stare de bine (well-being) dobândit prin interacțiunea directă cu arta și căutarea unei definiții a ceea ce înseamnă implicarea activă a artistului în dezvoltarea vieții socio-culturale a comunității.

[ Show more ]

Proiecte

Asociația Create.Act.Enjoy
Case de Poveste
Proiectul „Case de Poveste” a fost gândit ca răspuns la problema decalajului educațional, cultural și social dintre comunitățile urbane și cele rurale, facilitând accesul la educație prin cultură pentru elevi și cadre didactice.
Asociația Create.Act.Enjoy
Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy
Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy este un proiect socio-cultural pornit în 2012, care pune la dispoziția oamenilor din spitale activități recreative realizate de artiști profesioniști, cu sprijinul voluntarilor.  

Evenimente fundraising

Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy @ Un obicei Galantom - 30 day Challenge ~ 2021

Te provocăm ca timp de 30 de zile să renunți la un obicei care nu îți face bine, sau să încerci să adopți unul care îti face bine și, în același timp să faci și tu bine altora, sprijinind o cauză caritabila. Îți vei îndemna prietenii să te susțină donând și, în felul acesta, vei avea o motivație puternica în plus ca să îți duci provocarea până la capăt. După 30 de zile este mult mai probabil că această încercare să devină un obicei bun.

Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy @ Dăruiește ziua ta ~ 2021

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care rezonezi.

Vezi toate evenimentele2

Pagini fundraising

Mă trezesc la 7:30 pentru 30 Zile Consecutiv și #SuntGalantOM | I'm waking up at 7:30 for 30 Days and Supporting Art Therapy by Create.Act.Enjoy

RO La 27 de ani am decis să-mi fac cadou o provocare. Și că să nu fiu singură îmi doresc să te iau cu mine și să susținem împreună proiectul celor de...

100% Complete
Susțin Terapie prin Artă by Create.Act.Enjoy

Anul trecut, de ziua mea eram singură, izolată pe un pat de spital. A fost una dintre cele mai grele și dureroase experiențe din viața mea, însă două...

100% Complete
Vezi toate paginile2